Īn obiectiv:
ţestoasa de apă
europeană

Emys orbicularis
(Linnaeus, 1758)

Temporar în captivitate

O întrebare corectă: de ce apare un capitol în monografia speciei și o pagină pe acest site despre întreținerea unei specii protejate de lege? 

1. pentru a puncta că deținerea țestoasei este interzisă (primul subcapitol începe cu aceste informații); 

2. nu lipsa informațiilor vor conduce la un comportament etic față de țestoase (cum ar fi eliberarea lor), ci conștiința deținătorului, cum nici legea existentă (în general neaplicată) nu duce la eliberarea lor, ci tot conștiința deținătorului. 

3. deseori testoasele sunt deținute (fără a puncta în ce scop, legal sau ilegal) in condiții mizerabile; 

4. există cazuri când țestoasele sunt deținute în scop științific (cu toate că nu cred că e cazul în România) sau ajung la adăposturi, cabinete veterinare - în aceste cazuri e bine de știut câteceva despre deținerea speciei. 

 

DEŢINEREA ŢESTOASELOR DE APĂ EUROPENE ÎN ROMÂNIA

În România legislaţia existentă interzice “deţinerea, transportul, comerţul sau schimburile în orice scop ale exemplarelor (de ţestoase de apă europene, n.a.) luate din natură, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic” (O.U.G. 57/2007, capitolul III, articolul 33, aliniamentul 1, punctul f; pentru mai multe informaţii citiţi subcapitolul LEGISLAŢIE). După articolul 3, punctul c din capitolul I al aceleiaşi ordonanţe, nu fac obiectul reglementării: “grădinile botanice, parcurile dendrologice, grădinile zoologice, acvariile, terariile, cu excepţia cazurilor în care acestea deţin specii de plante şi animale sălbatice aflate sub regim special de protecţie (...).” Deci chiar şi deţinerea speciei de către grădinile zoologice acreditate trebuie justificată şi legalizată! Oare acest proces de legalizare este reluată în fiecare caz când aceste unităţi preiau ţestoase native de la persoane fizice? Greu de crezut.

Deţinerea speciei poate fi legală. Derogarea de la această lege este dată de prevederile articolului 38 (aliniamentul 1) din acelaşi capitol: “Prin excepţie de la prevederile art. 33 alin. (1)-(4) şi ale art. 37 alin. (1), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte derogări, prin ordin al conducătorului acesteia, cu avizul Academiei Române, cu condiţia să nu existe o alternativă acceptabilă, iar măsurile derogatorii sa nu fie în detrimentul menţinerii populaţiilor speciilor respective într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural şi numai în următoarele situaţii: (...) d) în scopuri de cercetare ştiinţifică şi educaţie, de repopulare şi de reintroducere a acestor specii, precum şi pentru operaţiuni de reproducere necesare în acest scop (...); e) pentru a permite, în condiţii strict controlate, într-o manieră selectivă şi într-o măsură limitată, prinderea sau deţinerea unui număr limitat şi specificat de exemplare din speciile prevăzute în anexele nr. 4 A si 4 B.” Deci deţinerea poate fi legalizată printr-un ordin al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, care este primit cu avizul Academiei Române. În timp ce punctul d) vizează dreptul de deţinere al animalelor în scopul unor activităţi de cercetare ştiinţifică şi de educaţie, se pare că punctul e) permite deţinerea speciei în scopuri... personale? Interesant ar fi de ştiut cine ar putea avea un astfel de privilegiu şi prin ce argumente ar primi acest privilegiu? Este posibil ca într-un viitor apropiat şi comerţul legal al ţestoaselor de apă europene reproduse în captivitate să pornească din acest punct al legislaţiei. Comerţul legal al speciilor de ţestoase deseori estompează presiunea exercitată asupra populaţiilor native de activităţiile de capturare, mai ales prin oportunitatea de a ţine legal o specie protejată de lege. Însă acest aspect obţine putere doar când comunitatea teraristică îşi dezvoltă un statut moral şi etic ce urmăreşte cu interes şi responsabilitate interesul speciei, nu doar plăcerea personală de a deţine.

În prezent în România pe baza informaţiilor mele nu există deţinători legali de ţestoase de apă europene şi chiar dacă există, numărul lor este insignificant de mic. Însă există un număr destul de mare de deţinători ilegali, care nu se sfiesc chiar să afirme acest lucru. Şi în acest caz ca şi în cazul celorlalte specii protejate, autorităţiile care ar putea reglementa aceste deţineri ilegale de obicei nu sunt interesate de această problemă. Chiar şi sesizările sunt luate cu dezinteres. Această situaţie este pusă de obicei pe lipsa infrastructurii din organizaţii, a lipsei banilor, etc.

O altă alternativă pentru a deţine legal speciile de ţestoase este listat în articolul 39, aliniamentul 1 al capitolului III din O.U.G. 57/2007: “Pentru exemplarele cu dizabilităţi, pui orfani sau exemplarele confiscate ce aparţin speciilor prevăzute în anexele nr. 3, 4 A, 4 B (...) se pot înfiinţa centre de reabilitare şi/sau îngrijire.” Aceste centre de reabilitare sau îngrijire sunt binevenite şi în cazul acestei specii, mai ales acum când habitatele lor se restrâng în continuare şi numărul exemplarelor rănite şi capturate, mai ales în lipsa protecţiei dată de habitatele nealterate, creşte. Eliberarea controlată a ţestoaselor, după un control genetic prealabil, în apropierea locaţiilor de unde au fost capturate diminuează şansa hibridizării diferitelor linii genetice, astfel asigură conservarea acestor linii evolutive.

Deţinerea legală a speciei este posibilă şi la noi, dacă exemplarele deţinute provin din comerţul legal al ţestoaselor, deci din crescătoriile din alte ţări din Uniunea Europeană. În acest caz deţinerea legală a ţestoaselor se poate dovedi prin hârtiile obţinute la cumpărare.

În acest capitol voi prezenta doar informaţiile minime necesare pentru întreţinerea ţestoaselor de apă europene pentru o perioadă scurtă de timp, în cazul când exemplare ale speciei trebuiesc găzduite din diferite motive - altele decât teraristice. Dar nu uitaţi: deţinerea ţestoasei de apă europeană fără un ordin al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi un aviz al Academiei Române este interzisă!

CARACTERISTICILE UNEI ŢESTOASE SĂNĂTOASE

Ţestoasele de apă ajunse în proprietatea oamenilor deseori prezintă răni ca urmare a contactului neprietenos cu omul şi cu activităţiile sale - dar pot fi şi alte cauze a stării precare a exemplarelor. O evaluare în prealabil al stării exemplarelor se poate realiza prin bifarea următoarelor caracteristici:

1. Carapace/plastron tare, fără răni. De reţinut că exemplarele tinere au carapacea moale.

2. Piele sănătoasă, fără răni şi paraziţi. Prezenţa paraziţiilor ca de exemplu a lipitoarelor trădează că animalul a fost capturat din natură!

3. Ochii sunt clari şi deschişi.

4. Ţestoasa respiră regulat, uşor, fără sunete stridente. Nasul şi gura nu secretă mucozităţi.

5. Gâtul şi pielea nu prezintă erupţii, tumori, etc.

6. Pentru a observa dacă o ţestoasă este sănătoasă, ea trebuie observată şi în mediu acvatic. Ţestoasa trebuie să înoate uşor, fără balans sau înclinat într-o parte.

7. În timpul mersului membrele susţin uşor corpul deasupra solului.

8. Ţestoasa se refugiază cu uşurinţă în carapace. În cele mai multe cazuri, ţestoasele capturate din natură rămân în protecţia carapacei minute bune faţă de ţestoasele care s-au obişnuit cu prezenţa omului.

Pentru o evaluare corectă ţestoasa trebuie să aibă temperatura corpului ridicată, altfel fiind amorţită nu va reacţiona în aceiaşi parametrii doriţi. Să nu uităm că factorii de stres alterează similar comportamentul ei.

Pentru o evaluare exactă a stării de sănătate a ţestoasei este indisponsabil un control veterinar. Radiografiile pot releva starea oaselor, şi a ligamentelor, a organelor interioare, a prezenţei acelor de pescuit, etc. Studiul bacteorologic este o altă metodă ce investighează starea ţestoasei. Momentan numărul clinicilor veterinare unde este posibilă o evaluare generală a stării ţestoaselor este redusă, dar totuşi trebuie încercat la fiecare clinică din vecinătate.

În cazul când ţestoasele nu prezintă probleme clinice ele pot fi eliberate în locul sau în apropierea locului unde au fost capturate. În caz că nu se cunoaşte provenienţa ţestoaselor este prioritară contactarea pentru informaţii şi sfaturi a instituţiilor sau organizaţiilor care se ocupă cu studiul acestei specii.

ÎNTREŢINEREA TEMPORARĂ A ŢESTOASELOR ÎN ACVATERARII

Adăpostirea ţestoasei/ţestoaselor se poate face într-un acvaterariu. În acest caz ţestoasele sunt ţinute în cameră şi nu intră în contact direct cu razele soarlelui.

După datele descrise de Manfred Rogner, lungimea acvaterariului trebuie să depăşească de minimum şase ori lungimea caparapacei celei mai mari ţestoase. Lăţimea trebuie să fie mai mare decât jumătatea lungimii. Pentru fiecare altă ţestoasă introdusă în acvaterariu dimensiunile trebuie mărite cu 10% la sută, şi cu 20% dacă numărul animalelor depăşeşte 5. Mărimea apei trebuie să depăşească de minim 3 ori înălţimea carapacei celui mai înalt exemplar. Aceste date se referă la minimul cerinţelor, însă orice mărire a spaţiului este binevenită, dacă nu obligatorie.

Acvaterariul poate fi în esenţă un acvariu cu pereţi de sticlă sau un container de plastic. În cazul întreţinerii ţestoaselor pentru o perioadă scurtă esteticul nu este o preocupare prioritară. Orice caracteristică, orice element din acvaterariu are rol funcţional. Însă elementele naturale (pietre, crengi, rădăcini, etc.) sau cele care imită aceste elemente pot scade nivelul de stres al animalelor, care au ajuns într-un spaţiu mai mult sau mai puţin, dar totuşi artificial.

În primul rând pentru a proteja ţestoasele de stresul cauzat de activităţile noastre acvaterariului trebuie aşezat într-o cameră puţin deranjată.

Ţestoasele de apă nu sunt predominant acvatice! Prezenţa unei insule artificiale, a unei părţi terestre din acvaterariu sau a unor crengi, bolovani, pe care ţestoasele pot sta la o sursă de căldură este obligatorie. Aceste accesori trebuiesc fixate pentru a opri o eventuală accidentare a ţestoaselor. Insulele artificiale în formă de bolovani sau crengi, rădăcini păstrează apa curată, însă rădăcinile naturale (de exemplu soc, Sambucus nigra) oferă o atmosferă naturală. Prezenţa a unor plante plutitoare sporesc sentimentul de protecţie.

Căldura şi lumina oferită de sistemele de luminat nu sunt doar pentru termoreglarea ţestoaselor. Pentru o igienă completă a ţestoasei pielea ei necesită o uscare totală. Astfel ea scapă şi de microorganismele care pot cauza infecţii la nivelul pielii. O altă sursă de căldură şi de igienizare adiţională este lampa de ultraviolete, ce compensează lipsa razelor de soare. În cazul unei ţestoase recent capturate această sursă nu este obligatorie. Dacă ţestoasa a fost ţinută jumătate din an în condiţii seminaturale la fel nu are nevoie de aceste raze.

Menţinerea unei lumini puternice similare cu cea din natură se poate realiza prin folosirea unor lămpi fluorescente, ce consumă mai puţin. Însă pentru o perioadă de tranziţie şi becurile normale sunt îndeajuns. O sursă de lumină noaptea ajută ţestoasele în deplasare şi orientare.

În conul de încălzire - zona ţiintă a lămpilor - temperatura potrivită este de 35-40°C. Apa ţestoaselor poate fi de 20-25°C. Deseori temperatura camerei este deajuns pentru ţestoase. Problemele de respiraţie, răcelile sunt deseori cauzate de diferenţa mare dintre temperaturile aparatelor de încălzire, a temperaturii aerului din cameră şi a apei din acvaterariu şi nu temperaturile generale scăzute în care ţestoasa este ţinută. Scăderea temperaturii în timpul nopţii este un fenomen natural ce trebuie urmărit şi în aceste condiţii. Folosirea unui ceas de control ce creşte termperatura şi luminozitatea dimineaţa şi o scade spre seară este o metodă preferabilă, dar destul de costisitoare având în vedere costul acestui cronometru.

La o temperatura a apei de 20-25°C resturile de mâncare şi fecalele transformă uşor apa într-un lichid cenuşiu-marou, urât mirositor, ce ajută şi la apariţia şi dezvoltarea explozivă a algelor. Schimbarea frecventă sau filtrarea apei este esenţială şi obligatorie. În cazul ţestoaselor de apă filtrarea se poate realiza prin filtre externe, uşor de achiziţionat din comerţ. Scoaterea fecalelor şi resturilor de mâncare minimalizează poluarea apei.

În cazul deţinerii a unor femele gestante, este necesară realizarea unui platou pentru depunerea pontei. Acest platou trebuie umplut cu nisip şi pământ uşor de săpat.

ÎNTREŢINEREA TEMPORARĂ A ŢESTOASELOR ÎN AMPLASAMENTE SEMINATURALE

Adăpostirea temporară a ţestoaselor de apă europene, mai ales a adulţiilor, este de preferabil de realizat în corpuri de apă seminaturale sau artificiale. Amplasamentul trebuie construit doar în locaţiile unde zona este însorită în tot timpul zilei, chiar dacă numai într-o parte a teritoriului.

Condiţia ţestoaselor ţinute în astfel de împrejurări sunt net superioare celor ţinute în adăposturi închise. Sursa naturală de căldură, de lumină şi de radiaţii UV este greu de imitat. În aceste condiţii trebuie avut însă în vedere protejarea ţestoaselor în faţa condiţiilor termice extreme. Acest lucru se poate realiza prin construcţia unor ascunzători pe ţărm cât şi în apă.

Teritoriul minim preferabil a unui bazin pentru o pereche sau două de ţestoase este de 2-4 m2 (Rogner, 2009). Însă un corp de apă care limitează considerabil factorii de stres la care sunt supuse ţestoasele este de minim 8-10 m2. Pe lângă acest bazin se pot construi şi bazine mai mici ce vor diversifica structura amplasamentului. Astfel ţestoasele pot alege între mai multe tipuri de corpuri de apă, pentru a-şi satisface nevoile de moment sau pentru a scade gradul de competiţie dintre ele. Un amplasament astfel realizat poate adăposti până la 10-15 exemplare.

La realizarea bazinului cel mare trebuie avut în vedere şi o secţiune cu nivelul de apă adâncă de peste 1 m. Concomitent fiecare bazin trebuie să menţină şi o parte cu apă de adâncime mică de preferabil sub 10 cm. Această zonă puţin adâncă trebuie să ocupe un teritoriu de 0,5-1 m2 la un bazin de 2-4 m2 şi poate creşte proporţional cu mărimea bazinului. Aici apa se va încălzi mai repede, iar în zonele mai adânci apa va rămâne mai rece. Această caracteristică a bazinelor va ajuta termoreglarea ţestoaselor.

Amplasamentul trebuie să imite un habitat natural. Fântânile arteziene nu au ce căuta într-un astfel de amplasament. Pompele cu putere mare pot cauza înecarea ţestoaselor prin absorbirea membrelor ţestoaselor. Insulele, bolovanii, crengiile, rădăciniile, etc. sunt locuri preferate pentru însorire dar şi pentru adăpost. Plantarea plantelor de apă indigene oferă nu doar un aspect natural amplasamentului ci locuri unde ţestoasa se poate refugia fie în apă sau în afara ei. Unele plante pot servi şi la diversificare hranei ţestoaselor de apă. Substratul este obligatoriu în zona unde cresc plantele. Stratul de nămol este important în cazul când încercăm o hibernare naturală.

Ţestoasele sunt aşi în evadare, deci zona trebuie bine împrăjmuită. Un zid de lemn sau de piatră de 50 de centimetrii e neapărat obligatorie! Partea de sus a zidului trebuie securizată de o placă de metal înclinată spre interiorul aşezământului. Ţestoasele evadează uşor la înclinarea pereţilor, ghearele lor găseşc uşor sprijin pentru căţărare. Chiar pereţii cu structură alta decât netedă pot fi escaladaţi fără nici o problemă. La fel gardurile de sârmă sunt uşor escaladate şi la 3-4 m înălţime!

HRANA

De obicei hrănirea rară cauzează mai puţine boli decât hrana îmbelşugată. Adulţii pot fi hrăniţi o dată la 2-3 zile. Dacă părţile moi ale ţestoaselor depăşesc vizibil limita carapacei atunci putem vorbi de ţestoase supraponderale. În acest caz perioada dintre hrăniri trebuie crescută. Juvenilii trebuie hrăniţi în fiecare zi. Cantitatea optimă a hranei poate fi estimată prin cantitatea ce este consumată în maxim o jumătate de oră. Rămăşiţele mesei trebuie scoase din apă cu ajutorul unei plase.

Pentru a cunoaşte cantitatea şi componentele exacte din hrana consumată de ţestoase unii crescători realizează un fel de pudding ce conţin elementele necesare pentru ţestoase. Hrana trebuie să conţină proteine, carbohidraţi, grăsimi, vitamine şi minerale. De exemplu calciul este natural suplimentat de cochilia melcilor şi a crustaceelor consumate.

Peştele este o delicatesă pentru ţestoase şi deobicei nu este refuzată de ele. Peştele întreg prin conţinutul stomacal şi intestinal este o sursă complexă de vitamine şi minerale. Însă carnea de peşte conţine o enzimă ce stopează asimilarea vitaminei B (tiamina), astfel hrănirea îndelungată a ţestoaselor cu carne de peşte poate cauza diferite boli ca urmare a deficienţei vitaminei B. Lipsa vitaminei B cauzează pierderea apetitului, crampe, paralizie şi disfuncţii neurologice, şi chiar şi decesul.

Amfibienii sunt un alt grup de pradă a ţestoasei, însă speciilor indigene din acest grup sunt protejate de lege, deci hrănirea ţestoaselor cu aceste specii este ilegală şi neetică.

Ţestoasele deseori sunt hrănite cu carne de vită sau de pasăre. Aceste tipuri de carne conţin mult fosfor (Ph), dar puţin calciu (Ca), mineral de care ţestoasa are neapărat nevoie pentru dezvoltarea scheletului, deci şi al carapacei. Scheletul conţine aproximativ 99% din calciul şi 85% din fosforul corpului. Lipsa acestor minerale duc la rahitism, oasele juvenililor rămân sau devin moi, oasele şi carapacea adulţilor devin fragile. Femelele gestante au nevoie de o hrană bogată în calciu pentru dezvoltarea membranei ouălor. Carnea poate fi îmbunătăţită prin adăugarea unor preparate de vitamine şi minerale aflate în comerţ. Râmele de exemplu pe lângă faptul că sunt hrănitoare prin conţinutul lor de proteine şi lipide, sunt o sursă bogată de calciu, dar şi de alte minerale şi vitamine.

Gama diversificată de hrană din comerţ realizate special pentru ţestoase cuprind tipuri a căror folosinţă repetată duc la boli de nutriţie cum ar fi crustaceele, creveţii uscaţi sau peştii, carnea de vită liofilizată. Tipurile de hrană recomandate, însă adevărat cu forme mai greu de recunoscut pentru ţestoase, sunt drajeurile care urmăresc un conţinut cât mai echilibrat de proteine, carbohidraţi, grăsimi, vitamine şi minerale.

Hrana ţestoaselor poate fi diversificată prin adăugarea de vegetale ca salata, varza, păpădie, lintiţă, etc. şi chiar cu hrană pentru câini, pisici şi peşti.

[acest text este extras din lucrarea "În obiectiv: ţestoasa de apă europeană, Emys orbicularis" (Sos, 2011)]

 

 

Recent Videos

1988 views - 0 comments
2026 views - 0 comments
1952 views - 0 comments
1937 views - 0 comments